Cabana Farmecul Padurii

Valea Someșului este o zonă binecuvântată de Dumnezeu, cu locuri minunate, oameni harnici și primitori. Cormaia este una dintre frumusețile acestei zone, un loc care te fascinează prin peisajele și frumusețile sale.

Loc de vis
Între localitățile Sângeorz Băi și Maieru, peste o trecere de cale ferată este poarta către Cormaia, un cartier al orașului Sângeorz Băi. Așezat la poalele Munților Rodnei, pe valea pârăului Cormaia, acest cartier este un loc care oferă liniște și relaxare. Pârâul Cormaia izvorăşte din partea superioară a Munţilor Rodnei, din zona Vârfului Ţapu. Pârâul şi-a croit cursul printre formaţiunile sedimentare, generând o vale strâmtă, adânc etajată. De-a lungul văii s-a format, în timp, un peisaj deosebit, bogat în floră şi faună, care, în zilele noastre, a fost inclus în Rezervaţia naturală Munţii Rodnei, sub numele de Valea Cormaia.

Păstrăvăriile de pe pârăul Cormaia
Pârâul nu are o curgere lină, din contră, datorită înclinaţiei, el saltă cu putere peste pietre, trecând grăbit prin pădurile pe care le străbate şi printre casele satului Cormaia, până ajunge la confluenţa cu râul Someşul Mare, în apele căruia se pierde. De asemenea şi debitul său este foarte mare, fiind alimentat şi de câteva pârâuri mici care se varsă de pe versanţii muntelui.

Debitul şi viteza de curgere au permis ca pe cursul inferior al pârâului să apară, una câte una, câteva păstrăvării, construite de localnici intreprinzători ai satului. Apele reci şi bine oxigenate ale pârâului au permis ca această activitate să se poată desfăşura cu succes în zonă. În bazinele păstrăvăriilor, unele betonate, altele nu, se găsesc mai multe specii de păstrăv: păstrăvul argintiu, păstrăvul comun, cel cu pete roşii pe burtă, şi alţii. Peştii sunt hrăniţi, în general, cu hrană specială, dar şi cu cereale sau pâine.

Pentru cei doritori să guste un păstrăv proaspăt prăjit, este suficient să poposească la Pensiunea „Farmecul Pădurii” şi să se înfrupte din preparatele din peşte proaspăt.

Cascadele de pe munte
Urcând tot mai sus pe drumul ce duce spre pădure, acesta este străjuit de munți și dealuri. Pe versanții munților s-au format jgheaburi prin care apa curge cu repeziciune la vale. Aceste ape au săpat în piatră și și-au format cursuri care oferă adevărate spectacole naturale. Căderea apei peste stânci, diversitatea formelor pe care muntele le-a luat și mulțimea acestor cascade fac din acest cartier un loc minunat în mijlocul naturii.

Cabana „Farmecul Pădurii” este situată la o altitudine de 597 de metri pe Valea Cormaia, la la cca. 7 km de satul Cormaia, pe traseul de acces dinspre Valea Someşului către Tarniţa la Cruce şi Pietrosul.
Capacitatea de cazare este de 12 locuri şi are în dotare: băi, centrală termică, bar, sala de mese, foişor.

Trebuie sa stiti:

– Cabana construita unde era mai demult Cabana „ La Birtuţ”
– Program de functionare: permanent
– Nu este administrata Salvamont si nu este in arie protejata
– Arata bine, curat, calduros, personal amabil.
La cerere servim atât micul dejun cat şi prânzul pregătit din ingrediente tradiţionale.